S.C. RECONVERSIE si VALORIFICARE ACTIVE S.A. a fost infiintata in anul 1998, de un grup de avocati romani si belgieni, cu o mare experienta, specializati in drept comercial si drept financiar bancar, in scopul gasirii celor mai bune solutii practice de aplicare a legii reorganizarii judiciare si falimentului, domeniu in care cadrul legislativ se afla in acel moment, in stadiul incipient.
Nivelul profesional al specialistilor nostri si experienta acumulata in timp in numeroasele lichidari si reorganizari solutionate, implicit in valorificarea de active si recuperarea creantelor, constituie cartea noastra de vizita si ne creeaza o pozitie de lider in cadrul societatilor cu profil similar.
Stilul de lucru instituit de conducerea firmei, a asigurat o serie de rezultate remarcabile in activitatea desfasurata, concretizate in principal in gasirea celor mai bune solutii de valorificare a activelor societatilor aflate in insolventa si de recuperare a creantelor detinute de acestea.
Coordonand lichidarea judiciara sau voluntara a patru banci comerciale obiectivul principal a fost recuperarea unor debite de circa 6 mii de miliarde de lei ROL de la debitori persoane fizice sau juridice. De asemenea am fost preocupati si de redresarea activitatii cat mai rapid si cu costurile cele mai mici pentru societatile aflate in procedura de reorganizare judiciara.
In cursul anului 2003, ca urmare a acumularilor profesionale deosebite si a dezvoltarii societatii s-a schimbat politica firmei iar acest lucru se reflecta in primul rand in aderarea acesteia la grupul de firme independente MOORE STEPHENS INTERNATIONAL LTD si schimbarea denumirii in S.C. MOORE STEPHENS RVA S.A.
Incepand cu data de 01.01.2007, in temeiul prevederilor O.U.G. nr.86/2006, art.4(3) si art.72(2), intregul portofoliu de dosare al S.C. MOORE STEPHENS RVA S.A. a fost transmis catre RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, constituita ca societate civila profesionala cu raspundere limitata, supusa reglementarilor prevazute de O.U.G. nr.86/2006 privind activitatea practicienilor in insolventa.
Scopul cheie al membrilor RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL este de a asigura servicii moderne si complete clientilor, la acelasi standard ridicat de profesionalism.
De la infiintare si pana in prezent echipa noastra s-a preocupat de perfectionarea metodelor de lucru utilizate. In fapt a participat activ la elaborarea unor proiecte de legi, la conferinte si congrese internationale pe teme de insolventa.
Rezultatele activitatii societatii noastre, din punct de vedere al experientei in domeniu, al suportului logistic si organizatoric, al gradului ridicat de recuperare a creantelor si in special a celor bugetare au fost apreciate si de catre ANAF SI AVAS, drept pentru care figuram in Lista practicienilor in insolventa agreati de Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala, pentru toate zonele tarii, cat si in lista lichidatorilor agreati de catre AVAS.
Pornind de la rezultatele financiare, in urma statisticilor efectuate, Camera de Comert si Industrie a Romaniei a situat societatea noastra pe locul I din sectorul 3 in topul firmelor 2004 - editia a-VIII-a, septembrie 2005 si pe locul VI din Bucuresti in topul firmelor 2004 - editia a-XII-a –octombrie 2005.
Punctul forte al societatii RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL il reprezinta specialistii nostri.
RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL are in prezent filiale in Targu-Mures, Craiova, Brasov, Oradea, Cluj-Napoca organizate ca societati civile profesionale de practicieni in insolventa.
ECHIPA:
Realizari
Cea mai mare parte a dosarelor rezolvate de echipa noastra consta in lichidari de succes, cum ar fi:
RVA Insolvency Specialists SPRL
Bucuresti, str. Turturelelor 11A, bl. C, et. 4, sect. 3
Tel.: +40 (0) 21 321.44.53, +40 (0) 31 432.85.04
Fax: +40 (0) 21 322.42.29
E-mail: office@rva.ro; Web: www.rva.ro.
Punctul forte al societatii RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL il reprezinta specialistii nostri.
Avem o echipa puternica de profesionisti formata din avocati, economisti, ingineri, experti contabili, evaluatori, majoritatea practicieni in insolventa cat si membrii INSOL EUROPE, actionand in calitate de colaboratori sau angajati in interiorul profesiei.
Conlucrarea intre membrii echipei si permanenta lor consultare reciproca asigura o rezolvare prompta si eficace a problemelor clientilor. Inainte de a se decide asupra solutiei finale sunt prezentate clientului variantele posibile, astfel incat acesta poate sa-si creeze o imagine obiectiva asupra solutiilor propuse si sa aleaga pe cea mai convenabila atat din punct de vedere al timpului cat si al aspectului material.
Persuasiunea si talentul de negociatori ai membrilor echipei, au condus de multe ori la recuperarea pe cale amiabila a creantelor creditorilor si la evitarea in acest mod a constrangerilor prevazute de lege pentru debitori, dar si a solutionarii in timp util a litigiilor si nedevalorizarii creantelor.
Datorita acestei atitudini, de abordare cat mai riguroasa a problematicii clientilor nostri, specialistii firmei au putut simplifica realitatea, de multe ori complexa, usurand in acest fel activitatea instantelor de judecata, gasind aprecierea pozitiva si recunoasterea din partea acestora.
Echipa societatii noastre este compusa in conformitate cu prevederile OUG nr.86/2006 din practicieni UNPIR colaboratori, angajati in interiorul profesiei si colaboratori cabinete individuale. Alaturi de practicienii in insolventa isi aduc contributia la buna desfasurare a activitatii referentii de specialitate, de profesie economisti, ingineri cat si personalul administrativ cu atributii in domeniul contabil, analiza economico-financiara a societatilor, inventariere, sigilare si conservare bunuri etc.
Intreaga activitate se desfasoara sub conducerea si supravegherea celor 4 asociati : dl. av. Arin Octav Stanescu, membru fondator si Presedinte al Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa, dna. ec. Otilia Doina Milu in calitate de asociati coordonatori si dna. av. Simona Milos, dl. av. Stefan Dumitru in calitate de asociati, specialisti cu experienta in domeniul insolventei,
Societatea noastra beneficiaza de consultanta juridica de cea mai buna calitate, prin cabinetele de avocati cu care colaboreaza, marea majoritate a membrilor acestora fiind si membrii ai UNPIR si INSOL EUROPE, cu o experienta de prestigiu si rezultate remarcabile in domeniu.
Problemele de insolventa nu sunt probleme zonale. A aparut astfel nevoia crearii unei retele teritoriale capabile sa acopere intreaga tara.
RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL are in prezent filiale in Targu-Mures, Craiova, Brasov, Oradea, Cluj-Napoca organizate ca societati civile profesionale de practicieni in insolventa.
ECHIPA:
Av. Arin Octav STANESCU
Partener coordonator
Presedintele UNPIR, membru INSOL EUROPE
Mobil
0744 507 576
Telefon
021 322 57 16
Email
arin.stanescu@rva.ro
Ec. Otilia Doina MILU
Partener coordonator
Membru UNPIR si INSOL EUROPE
Mobil
0745.323.267
Telefon
021 321.44.53
Email
otilia.milu@rva.ro
Av. Simona MILOS
Partener
Membru UNPIR, membru INSOL EUROPE,
Mobil
0745 062.772
Telefon
021.321.44.83
Email
simona.milos@rva.ro
Av. Stefan DUMITRU
Partener
Membru UNPIR
Mobil
0741 160.597
Telefon
021.321.44.83
Email
stefand@rva.ro

Ing. Nicolae TEODOR
Inginer
Membru UNPIR, membru INSOL Europe, practician colaborator
Mobil
0744.327.364
Telefon
021 321.44.53
Email
teodor.nicolae@rva.ro

Ec. Diaconu Ion Gabriel
Economist, expert contabil, practician in insolventa colaborator
Membru UNPIR
Mobil
0767 616 573
Telefon
031 432.85.04
Email
gabi_gabi250@yahoo.com

Ec. Mihail IOVU
Expert contabil
Practician colaborator, membru UNPIR
Mobil
0722 548.291
Telefon
021 327.47.88
Email

Av. Liliana TANASE
Av cabinet individual
Membru UNPIR si INSOL Europe
Mobil
0744 383.420
Telefon
021 321.44.83
Email
liliana.tanase@rva.ro

Ec. Alice MATACHE
Economist
Membru UNPIR, practician salarizat in interiorul profesiei
Mobil
.
Telefon
021 321.44.53
Email
alice.matache@rva.ro

Ing. Doina STOIAN
Inginer
Membru UNPIR, practician colaborator
Mobil
0742 360.353
Telefon
021 321.44.53
Email
doina.stoian@rva.ro
Realizari
Cea mai mare parte a dosarelor rezolvate de echipa noastra consta in lichidari de succes, cum ar fi:
Lichidarea judiciara a BANKCOOP in colaborare cu PriceWaterHouseCoopers Management Consultants SRL, Romania.
Se cuvine mentionat faptul ca desi situaTia juridica a creanTelor ce urmau a fi recuperate era deosebit de grea datorita modului defectuos de creditare instituit de fosta conducere a bancii, totusi, prin efortul celor doi lichidatori, s-a reusit un procent de recuperare neta de 37%, intr-o perioada de circa 36 luni. Creantele bugetare au fost indestulate in proportie de 100%.
Lichidarea judiciara a BANCII INTERNATIONALE A RELIGIILOR
Desi activitatea lichidatorului a fost obstructionata de catre fostii administratori ai bancii, s-a realizat o recuperare de exceptie, atingandu-se in prezent un procent de peste 50% din masa credala, creantele bugetare fiind indestulate in proportie de 100%.
Lichidarea judiciara a BANCII ALBINA
Aflata intr-un stadiu final al lichidarii, activitatea lichidatorului a inregistrat un procent de recuperare de cca. 30% din masa credala.
Lichidarea judiciara a SC MODCOTTON AURORA SA, Bucuresti.
In cadrul acestei lichidari, datorita vanzarii reusite a activelor s-au acoperit 100% creantele bugetare si cele garantate si o parte importanta a creantelor chirografare.
Lichidarea judiciara a SC EUROBIOFORT SA, Bucuresti
S-a realizat vanzarea in bloc a activelor societatii catre una dintre marile companii europene in domeniu, urmand ca in viitor productia sa fie reluata. Din sumele obtinute s-au acoperit creantele garantate si chirografare in totalitate si o mare parte din celelalte creante.
Lichidarea judiciara a S.C. HOBAS S.A.
S-a efectuat vanzarea in bloc, ca un ansamblu functional, obtinandu-se peste 4 milioane USD, activele urmand sa fie repuse in exploatare de catre cumparator.
Lichidarea a asigurat recuperarea rapida a creantelor creditorilor.
Lichidarea judiciara a S.C. ZAHAR OLTENITA S.A.
Prin vanzarea in bloc a activelor, ca un ansamblu de functionare, lichidarea a asigurat acoperirea cu celeritate a creantelor, in proportie de 60% din totalul masei credale.
Administrarea judiciara a SC AVICOLA ARGES SA
O realizare deosebita s-a inregistrat in cazul acestei societati prin rentabilizarea acesteia si schimbarea actionariatului, ceea ce a permis recapitalizarea firmei si aducerea ei printre societatile performante. Astfel, daca la momentul intrarii lichidatorului in societate, in calitate de reprezentant al actionarului principal (o societate aflata in faliment), aceasta se afla in stare de incetare de plati, ulterior punerii in aplicare a planului de reorganizare propus de noi societatea s-a redresat si a inregistrat o cifra de afaceri de peste 7 miliarde lei lunar.
Administrarea judiciara a BANCII DACIA FELIX, Cluj
Datorita talentului managerial al echipei care a coordonat administrarea judiciara a bancii s-a reusit stoparea cresterii pasivului, precum si recuperarea partiala a unor creante ceea ce a condus la pozitionarea bancii pe un trend ascendent, finalizat cu scoaterea acesteia din procedura prevazuta de Legea 64/1995-republicata, in vigoare la acea data.
Lichidarea voluntara a Republica SA
In urma licitatiei organizata de AVAS in luna mai 2004, societatea noastra a fost desemnata lichidator a SC REPUBLICA SA, in conformitate cu Legea 137/2002.
In perioada lichidarii voluntare, respectiv iunie 2004 – iunie 2005, s-au efectuat incasari din active si stocuri in cuantum de circa 7.600.000 RON, iar din recuperari de creante de circa 4.150.000 RON. Din aceste incasari, s-au achitat cu prioritate creanTele salariale in cuantum de 5.700.000 RON, ceea ce reprezenta 26% din totalul creantelor.
Ulterior, SC REPUBLICA SA a intrat in lichidare judiciara, dosar in care au fost promovare actiuni in anularea trasferurilor patrimoniale efectuate de debitoare in dauna creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii de faliment. In urma admiterii actiunilor au fost readuse in patrimoniul debitoarei pana in prezent un numar de 19 cladiri si 20.000 m2 teren.
Lichidarea voluntara a Bancii de Investitii si Dezvoltare.
Prima lichidare voluntara a unei banci romanesti pana in prezent. S-a acoperit in totalitate masa credala, sumele recuperate urmand a fi distribuite intre actionari.
Lichidarea voluntara a S.C. MELANA IV S.A.
Societatea noastra a fost desemnata in calitate de lichidator al S.C. MELANA IV S.A. in conformitate cu prevederile Legii 137/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
In aceasta lichidare ne-am remarcat prin finalizarea cu succes a tuturor operatiunilor in timp record, respectiv 45 de zile, indestularea in proportie de 100% a creditorilor, cat si repartizarea unei sume considerabile in contul actionarului unic
Bucuresti, str. Turturelelor 11A, bl. C, et. 4, sect. 3
Tel.: +40 (0) 21 321.44.53, +40 (0) 31 432.85.04
Fax: +40 (0) 21 322.42.29
E-mail: office@rva.ro; Web: www.rva.ro.
Ec. Diaconu Ion Gabriel
Economist, expert contabil, practician in insolventa colaborator
Membru UNPIR
Mobil: 0761 616 573
E-mail: gabi_gabi250@yahoo.com
Mobil: 0761 616 573
E-mail: gabi_gabi250@yahoo.com